Răcirea imprimantei 3D de format mare: Evitați crăpăturile pe printurile lungi
O fisură la ora unsprezece dintr-o construcție de douăzeci de ore este cel mai scump defect pe care îl poate produce o mașină de format mare.
deoarece tot ce a fost imprimat înainte este un rest. De cele mai multe ori nu este vorba de o defecțiune a duzei sau de un fișier defect. Este căldură care iese
partea dintr-un program pe care nimeni nu l-a ales. Este vorba despreimprimantă 3D de format marerăcirea ca variabilă controlată:
ce oferă deja mașina ta, ce nu poate face și ordinea de schimbare atunci când o piesă se desparte.
O crăpătură nu este o deformare
O deformare și o crăpătură arată ca și cum ar fi în atelier și nu au aproape nimic în comun ca defecte. Deformarea se vede.
treziți devreme, la un colț sau la o margine, pe măsură ce partea se desprinde de pe pat. O crăpătură apare târziu și adesea în liniște: o linie de păr de-a lungul
o linie de stratificare pe peretele exterior, o despărțitură printr-o secțiune groasă după ce piesa a stat peste noapte. Întrebați de ce printurile 3D mari
crack și răspunsul sincer începe cu sincronizarea, nu cu setarea - motiv pentru care deformarea vs. crăparea este pe primul loc.
Al doilea semnal este direcția. O legătură care a cedat de-a lungul limitei unui strat este o problemă de istoric termic: noul
mărgelele au întâlnit un strat care își cedase deja căldura. O crăpătură care trecea peste straturi, prin mijlocul unui perete,
este o problemă de stres stocat: polimerul s-a contractat și ceva a trebuit să cedeze. Ambele sunt probleme de răcire, rezolvate
în locuri diferite, deci observațiile vin înaintea schimbărilor.
Unde căldura lasă cu adevărat amprente mari
Trei lucruri extrag căldura dintr-o piesă a unei mașini mari: patul de sub acesta, aerul din jurul lui și stratul anterior.
Pe o mică parte, cele trei se comportă ca unul singur; după un metru se separă. Patul menține baza moale; aerul este
variabilă pe care o controlezi, iar stratul anterior decide dacă legătura este reală.
O a patra cale îi derutează pe cumpărători, deoarece cuvântul este același. Răcirea cu apă pemașină de peleți deservește extruderul,
nu amprenta. Bucla trece prin țeavă, astfel încât secțiunea de alimentare rămâne sub punctul în care alicele se înmoaie și formează o punte.
Nimic din acel circuit nu atinge piesa. Singurul lucru care răcește piesa la oricare dintre mașinile noastre este aerul și patul.
Tot ce face mașina cu căldura se referă la sosirea acesteia, nu la îndepărtarea acesteia. O duză funcționează suficient de fierbinte pentru a topi polimerul.
pe măsură ce perla trece; un pat menține baza plată, iar un dulap încetinește viteza de schimbare a aerului. Nimic din toate acestea nu răcește nicio piesă.
Decalajul dintre sosire și îndepărtare este locul unde se nasc crăpăturile, iar acel decalaj aparține aerului și patului, nu
capăt fierbinte.
Răcirea este aleasă de trei ori, și doar una este un ventilator
Ventilatorul de răcire al piesei, de care au nevoie imprimările mari, nu se comportă deloc ca ventilatorul unei mașini mici. Aerul dintr-o conductă ajunge
primii câțiva milimetri și marginea apropiată; de-a lungul unui pat măsurat în metri, partea îndepărtată vede o fracțiune din acesta. Un ventilator
procentul copiat de la o imprimantă mică nu se transferă; evantaiul devine un prim strat și un instrument de suprafață, nu un
controlul întregului-părții.
Controlul pe care îl aveți se află în trei locuri. Selectorul setează comportamentul ventilatorului strat cu strat. Mașina deține controlul aerului.
piesa se află înăuntru, iar acolo unde este montată o carcasă cu o temperatură de 60°C, aerul respectiv se oprește din schimbare odată cu schimbarea atelierului; un pat
Opțiunea care atinge 150°C menține baza caldă pe parcursul orelor în care partea de sus ajunge la căldură. Restul aparține
clădire — o ușă tip rulou, un ventilator de extracție, o ușă de compartimentare pe culoar. Stabilitatea temperaturii incintei contează mai puțin
decât absența schimbărilor bruște; o ușă lăsată deschisă pentru o livrare face mai multe daune decât un dulap care rulează
puțin mai răcoros.
Capcana textelor lungi: stresul care se acumulează
Răcirea prea rapidă a imprimării nu este o eroare de setare pe care o faci o singură dată; într-o lucrare lungă, este o decizie repetată de mii de ori.
Fiecare trecere așează polimerul fierbinte peste polimerul mai rece, iar fiecare strat de deasupra îl reîncălzește pe cel de dedesubt cu mai puțin timp pe măsură ce stiva crește.
Când stratul de legătură de care depind piesele mari este slab, înregistrarea se află în interiorul piesei ca un gradient dintr-un miez fierbinte.
la o piele răcită rapid — sursa stresului termic pe care îl produc imprimeurile mari în funcțiune.
Apoi vine secțiunea pe care nimeni nu o urmărește. Lucrarea se termină și mașina se oprește; piesa se răcește apoi de la temperatura patului de lucru.
la aerul camerei în aer liber. Secțiunile groase rețin căldura mai mult timp decât pereții subțiri, așa că o proeminență de 30 mm și peretele de 6 mm de lângă
se contractă la ore diferite. Această nepotrivire este evenimentul de eliberare: fisurile induse de răcire se deschid de obicei la câteva ore după
imprimarea se termină sau zile mai târziu sub sarcină. Răcirea lentă după imprimare nu este o curtoazie față de polimer; este ultima
pasul de procesare, iar omiterea acestuia distruge construirea.
Ordinea care funcționează
Închideți camera înainte de a modifica o singură setare. Un curent de aer bate orice altă variabilă la o piesă de această dimensiune.
și nicio caracteristică a mașinii nu compensează o ușă deschisă.
Aerul este următoarea decizie, nu ventilatorul. Aduceți dulapul la o temperatură constantă și țineți patul aproape de vârf.
din gama sa pentru polimerul pe care îl utilizați, astfel încât baza rămâne caldă în timp ce partea superioară recuperează temperatura. Patul nostru standard ajunge
100°C, iar opțiunea cu pat încălzit atinge 150°C. Ambele numere funcționează; menținerea lor constantă este ceea ce contează.
Apoi ventilatorul, care are un rol mai îngust aici decât la o mașină mică. Unde un perete este lat și fiecare strat urmează
ultimul rapid, aerul este un polimer de răcire care trebuie să rămână cald - tăiați-l acolo. Caracteristici înguste din apropierea vârfului încă
doresc fluxul de aer pentru calitatea suprafeței, așa că aceasta este o decizie pentru fiecare caracteristică în parte, nu pentru fiecare imprimare.
Geometria vine după aer și este cea mai ieftină pârghie. Un perete gros și neîntrerupt este un rezervor de căldură învelit într-o
piele rece, deci desfaceți-o cu nervuri, buzunare sau curbură. Grosimea peretelui stabilită în etapa de tragere este o decizie de răcire
la fel de mult ca unul de putere.
Înălțimea straturilor se modifică în același mod, doar mai lent. În intervalul 0,04-0,6 mm, imprimanta oferă straturi mai înalte.
înseamnă mai puține treceri și mai puțină căldură injectată pe unitatea de înălțime, lăsând o secțiune grea cu mai puțină tensiune reziduală de eliberat.
Indiferent ce specifică dosarul, ultimele ore decid rezultatul. Încheiați lucrarea în interiorul cutiei: țineți dulapul și
lăsați piesa să coboare treptat sau cel puțin țineți camera închisă până când patul se apropie de temperatura ambiantă.
aruncă la o parte raționamentul din spatele fiecărui pas de mai sus.
Instrumentați construcția, nu doar imprimarea
Două lucruri fac răcirea vizibilă cât timp încă mai există timp de reacție. Graficul temperaturii este primul: observați camera
și trasați patul pe întreaga suprafață a lucrării, mai degrabă decât la început, și căutați o schimbare de treaptă. Treapta respectivă este un curent de aer sau o ușă,
și marchează ora la care s-a deschis crăpătura. Time-lapse-ul de la cameră este celălalt, transformând un eșec vag peste noapte
într-o oră pe ceas. Telecomanda contează din același motiv: oricine are nevoie de urmă este rareori la mașină.
Versiunea scurtă
Imprimantă 3D de format mare Răcirea nu este o setare a ventilatorului. Este viteza cu care căldura părăsește piesa pe parcursul unei construcții, măsurată în ore.
stabilit de aerul din jurul său, patul de sub el și răcirea de la sfârșit. Fixați curenții de aer, mențineți camera stabilă, trageți aerul
de pe secțiuni groase și lăsați piesa să cadă în interiorul carcasei. Crăpătura care s-a deschis după ore de construcție nu mai este
parte a planului.
